- Solicitați un link
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Şi cei mai curajoşi oameni au fricile lor. Însă a trece peste o frică este ceva ce poţi să înveţi prin exerciţiu şi răbdare. Fricile pot fi de mai multe feluri. Unele sunt concrete precum frica de a vorbi în public sau înălţimi, altele pot fi mai abstracte, precum frica de schimbare. Indiferent care este frica ta, poţi să înveţi să depăşeşti aceste momente astfel încât să le poţi controla şi să nu te tragă în jos.
Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci este să încerci să defineşti exact teama pe care o simţi şi să fii onest cu tine. Stările şi emoţiile pe care le înţelegi le poţi gestiona mult mai bine. Te poate ajuta mai mult dacă scrii pe o foaie despre teama ta, pentru a o înţelege mai bine şi pentru a o identifica corect.
De cele mai multe ori ceea ce se întâmplă în capul nostru nu mai este la fel de înfricoşător din momentul în care alegem să ne împărtăşim temerile cu o persoană apropiată. Prin simplu fapt că spui şi altcuiva ceea ce ţi se întâmplă şi ceea ce simţi, te va ajuta să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Rezervă-ţi un moment în care să te analizezi pe tine însuţi, să înţelegi de unde porneşte teama ta. Dacă ai o teamă inexplicabilă când vezi un clovn, poate este din cauza unui film de groază pe care l-ai văzut în copilărie şi te-a marcat. Dacă ţi-e frică de înălţimi, poate este pentru că ai căzut la un moment dat dintr-un copac, sau poate ţi-e teamă să susţii o prezentare în faţa colegilor pentru că ţi s-a întâmplat la grădiniţă să uiţi un vers dintr-o poezie, la serbare.
După ce ai identificat care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla, poţi să diminuezi sentimentul de frică prin elaborarea unui plan de rezerză. Când ai mai multe portiţe de scăpare, nici teama nu mai are acelaşi efect asupra ta.
Mai ales când este vorba de frici inexplicabile, de exemplu frica de a vorbi în public sau de a suna pe cineva pentru o conversaţie despre care nu ştii ce final va avea. Viaţa ne pune în cale diverse obstacole şi odată cu ele apar şi fricile. Transformă frica într-o provocare.
Fricile nu pot fi eliminate total şi pentru totdeauna. Îşi au şi ele rolul lor în a ne face viaţa mai frumoasă. Ori de câte ori le depăşim, ne dăm seama că suntem curajoşi, că putem trece peste obstacole care iniţial ni se par de nedepăşit.
autor: Mariana Gorea