- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Acest interviu a fost realizat de Instructorul Auto cu Izabela la exact o lună de la examenul pentru permisul auto.
R: Aș vrea să te întreb care a fost primul drum pe care l-ai făcut după ce ai luat permisul ?
I: Primul drum, a fost chiar când a venit permisul în poștă normal, nu am mai putut aștepta !
R: După câte zile a venit permisul?
I: Luni am avut examenul și miercuri a venit permisul. Destul de repede, chiar m-am mirat.
R: Și care a fost primul drum?
I: A fost în Simeria, unde stau și prin sate. Am fost împreună cu o persoană care posedă permis de conducere și chiar recomand să fie primul drum cu o persoană.
R: Cum te-ai înțeles cu instructorul?
I: Am avut o legătură foarte strânsă cu el, nu mă așteptam, din moment ce nu îl cunoșteam personal. Am ajuns la el prin anumite persoane, care au facut cu el.
R: De când conduci singură ai întâlnit situații dificile ?
I: Am pățit doar să mai îmi intre câte o mașină în față și să nu mă aștept, să schimbe banda fără să semnalizeze , dar în rest a fost bine.
R: Și cel mai lung drum pe care l-ai făcut singură?
I: Am ieșit doar puțin din Deva, deocamdată nu am fost nici pe autostradă.
R: Ce sfat le-ai da celor care abia au luat permisul și pornesc singuri la drum, care ar fi acesta?
I: Să se simtă pregătiți și să nu fie primul drum singuri.
Vezi interviul integral video aici:
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații