Din literatura Young Adult povestim despre cartea Six Of Crows de Leigh Bardugo

Impactul pe care il au prietenii asupra noastra

Prietenia este o relație afectivă, ce implică sentimente între două sau mai multe persoane.
Prieteniile sunt cele mai comune relații ce apar în viața persoanelor, iar aceste relații încep încă din primii ani de viață, și se întăresc pe măsură ce înaintam în vârstă.

În perioada adolescenței aceste relații de prietenie au o importanță majoră în formarea caracterului unei persoane. Atunci relațiile de prietenie sunt mai intense decât în orice altă perioadă a vieții deoarece prietenii sunt mai intimi și își oferă mai mult ajutor reciproc decât la vârste mai mici .În această perioadă a vieții, noi tindem să ne alegem prieteni cu trăsături foarte similare cu ale noastre, iar influența pe care o avem unul asupra celuilalt ne face mai asemănători.

Perioada vieții în care ne aflăm, adolescența, este o etapă plină de schimbări pentru noi, iar în
lipsa prietenilor nu am avea cum să ne împărtășim gândurile, ideile și sentimentele. Ne simțim foarte bine în preajma colegilor, deoarece aceștia trec prin aceleași schimbări fizice și psihice ce apar în această perioadă în viața noastră .Ne este de are ajutor să avem alături de noi persoane de aceeași
vârstă, cărora să le povestim problemele și ideile fără să ne simțim incomozi sau ridiculizați. Băieții au de obicei un număr mai mare de prieteni, dar de puține ori aceste relații de amiciție sunt la fel de puternice ca în cazul fetelor. În schimb, între fete, un aspect fundamental al prieteniei este să își acorde reciproc sprijin emoțional.
Haideți să facem o paralelă între prietenia între fete,  între băieți și între o fata și un băiat.

1. Prietenia între fete

Din punctul meu de vedere, e foarte greu să menții o prietenie adevărată între două fete, deoarece respectul și încrederea se câștigă treptat, dar acestea se pot duce pe apa sâmbetei într-o clipă .Relația de prietenie dintre două fete se poate rupe din diverse motive:
invidie, egoism, orgoliu și bârfă. Lăsând la o parte lucrurile negative care pot interveni, prietenia dintre două fete poate fi magică și strânsă ce poate dura pentru totdeauna dacă între cele două există comunicare, încredere, lucruri in comun.

Cu prietena ta cea mai bună poți să ai cele mai plăcute și frumoase amintiri, o poți îmbrățișa ori de cate ori simți nevoia și o poți suna indiferent dacă e zi sau noapte .Întotdeauna o să fie lângă tine atunci când iubitul te-a părăsit și o să te facă să-ți dai seama că nu  are rost să stai închisă în casă și să plângi, întotdeauna  să fie dispusă să-ți împrumute un articol vestimentar, o să-ți fie alături indiferent de situație, o să poți să discuți cu ea despre orice.
Niciodată nu o să te critice dacă începi să plângi în timp ce urmărești un film, niciodată nu o să se supere daca pierdeți timpul aiurea la shopping. Chiar dacă avem mulți prieteni și prietene, nimeni și nimic nu poate să ne înlocuiască prietena cea mai bună.

2. Prietenia între băieți

Se spune că prietenia dintre băieți este o prietenie adevărată, fiind caracterizată de curaj și sacrificiu fizic,băieții ajutându-se la nevoie. Prietenia dintre doi băieți este foarte rar marcată de apropiere și compasiune, valori consideratenemasculine, considerate cu tentă homosexuală,acestea fiind caracteristice fetelor. Deși nu au foartemulți prieteni, băieții nu-și trăiesc viața izolați. Ei au prieteni sau cunoștințe cu care au hobby-uri comune,merg să joace fotbal sau tennis, beau o bere și discută
“de-ale băieților”. În timp ce prietenia dintre fete este dominată în principal de apropiere și atașament, băieții se detașează de intimitate și apropiere, deoarece între ei intervine competiție, dar și principiile legate de “bărbatul adevărat”.

3. Prietenia între o fata si un băiat

E ceva destul de complicat, în sensul că, de cele mai multe ori, se spune că o astfel de prietenie nu ar putea exista. Incorect, după părerea mea. Un băiat și o fată pot fi buni prieteni fără să fie sau să ajungă mai târziu un cuplu. Pot exista asemenea prietenii. Să privim lucrurile din perspectiva băiatului… Colega ta de bancă te face să râzi și pare că te înțelege. E deșteaptă și nici de frumusețe nu duce lipsă. Începeți să vorbiți în fiecare zi, oră de oră, seară de seară (la telefon) și ajungi să știi totul despre ea, iar ea ajunge să știe totul despre tine. Dar ție nu îți place de ea. Ție îți place de
fata aia din clubul de muzică care cântă la chitară și care e mai rebelă. Numai că ea are iubit și nu e ea cea care te ascultă când ai probleme . Dar fata care îți este aproape nu pare interesantă. E chiar banală de fapt. Ea nu e in cluburi in mijlocul nopții, ea învață pentru testul de mâine .Ea nu se îmbracă în cei mai strâmți blugi pe care-i are .Ea nu e așa!
Și acum, hai să privim din perspectiva fetei. Colegul tău de bancă e un băiat chiar drăguț care știe totul despre tine și care te ascultă mereu și te sfătuiește când ai nevoie de sprijin. E foarte inteligent și un adevărat gentleman. În plus… e destul de chipeș. Dar tu nu îl iubești pe el. Tu îl iubești pe băiatul din clubul de muzică care cântă la bass și care e cunoscut pentru cât e de problematic. Însă el are iubită și nici măcar nu știe că tu exiști. Dar tu îl iubești pe el. Și asta pentru că cel de lângă tine, cel care știe că exiști și care știe totul despre tine, nu e la fel de iubibil .El e mai timid, mai neinteresant din anumite puncte de vedere .El învață, el citește, el e chiar… un specimen ciudat. Dar tu nu
îl iubești pe el .Ei bine, probabil ca fiecare dintre noi am avut, avem sau vom avea parte de o astfel de relație.
Dar daca o poveste de dragoste se termină cu o prietenie? Ce mai putem spune atunci? Faimoasa
replică: “Nu te mai iubesc, nu vreau să mai fim împreună, dar rămânem prieteni” există doar de formă, pentru că dacă iubirea a fost iubire, prietenia de final nu își are locul, zic eu. Nu poți să fii doar prieten cu cineva pe care l-ai iubit cu toată ființa ta. Dar asta e doar părerea mea. Sunt mulți cei care au parte de așa ceva…Într-o formă sau alta, prietenia dintre băieți și fete există. Se mai poate întâmpla și ca într-o relație doar unul să fie îndrăgostit de celălalt, iar atunci ajungem la
“friendzone”. Una peste alta, prietenia între un băiat și o fată e un lucru frumos, foarte frumos și dacă aveți așa ceva, păstrați.
Pe lângă influența pozitivă pe care o au prietenii asupra noastră, în dezvoltare și comunicare, există și
cazuri în care aceștia au o influență negativă asupra noastră .Fără să ne dăm seama, prietenii ne pot
influența viața în mod negativ.
Excluzând efectele pozitive ale prietenilor în viață noastră și plecând de la efectele negative pe care le
poate avea o astfel de relație, haideți să răspundem împreună la câteva întrebări pentru a ne da seama
daca avem în viața noastră o prietenie adevărată care ne poate ajuta și v-a fi pe termen lung sau vorbim despre o prietenie toxică care ne aduce doar de pierdut.

A. Este o prietenie autentică sau din interes?

Unele persoane apar în viața noastră doar pentru a se folosi de prietenia pe care le-o oferim. Ar trebui să ne punem anumite semne de întrebare atunci când cineva ne caută doar pentru a ne solicita anumite lucruri, bani sau diferite favoruri.

B.Îţi influențează starea de sănătate?

Prietenii ne pot influența foarte mult starea de sănătate. Fie că este vorba de alimentație, de
consumul de alcool, tutun sau substanțe interzise, atunci când intrăm într-un grup de prieteni tindem să adoptăm obiceiurile majorității, ajungând să ne fie influențată inclusiv sănătatea.

C.Te simți manipulat?

Prin manipulare înțelegem gestionarea emoțiilor celorlalți. Fie că arată că simt durere pentru a le crea
celor din jur un sentiment de vinovăție sau se fac plăcuți pentru a obține ceva, acești oameni ne pot
controla emoțiile. Este destul de greu să ne dăm imediat seama că suntem manipulați, însă o mică
atenție asupra modului în care decurg lucrurile ne poate oferi indicii clare.

D.Sunteţi două persoane asemănătoare?

Uneori ne forțăm să păstrăm o relație doar pentru că un anumit prieten are un stil de viață similar, ne-a fost coleg sau alte caracteristici în care ne regăsim .Însă singurele valori care stau la baza unei prietenii adevărate sunt încrederea, onestitatea, respectul și susținerea reciprocă.

E.Puteţi conta oricând unul pe celălalt?

Poate părea un clișeu, dar este una din calitățile fundamentale ale unei prietenii. În timp, ne confruntăm cu diferite provocări. Dacă simțim că unii prieteni se transformă într-o povară, ar trebui să revizuim prietenia. Prietenii ar trebui să ne fie alături pentru a împărtăși atât momentele de bucurie, cât și cele de tristețe, în orice moment din zi sau din noapte.

F.Poţi fii tu însuți?

Nu ne comportăm în același mod cu toate persoanele.
Avem o atitudine diferită atunci când mergem la un interviu de angajare, în vizită la bunici sau când ne petrecem timpul cu prietenii. Atunci când compania unei persoane ne face să ne simțim obligat să ne schimbăm modul de a fi, să ascundem cum suntem noi cu adevărat sau chiar ne face să ne simțim rușinați de propria persoană, este cazul să renunțam la aceasta prietenie, deoarece nu ne aduce nimic bun, ci din contra, ne este doar dăunătoare.

autor : Mariana Gorea