Din literatura Young Adult povestim despre cartea Six Of Crows de Leigh Bardugo

POPULARITATEA IN LICEU

Popularitatea nu constă în faptul că toată lumea te cunoaște pentru ceva ce nu ești. Foarte multă lume merge pe premisa "X a ajuns 'popular' pentru că stă cu Y". Total greșit! Pentru că cineva poate ajunge așa-zis "popular" pentru caracterul pe care îl are pentru activitățile și proiectele în care se implică, însă există și posibilitatea ca cineva să ajungă popular în liceu pentru banii pe care îi are(dar fie vorba între noi:dacă nu ar fi mămica și tăticul cu "sponsorizatul" ar mai fi la fel de popular?).
Poți obține atenția prin cine ești, dar preferi să fii superficial, să te lauzi cu lucruri pe care nu le-ai făcut și pe care probabil nu o să le faci. Sau pur și simplu să intri în anturaje „periculoase” doar pentru a te afirma sau pentru ai obliga pe ceilalți să îți ofere respectul lor forțat.
Popularitatea este un lucru pe care îl râvnești când devi boboc, liceul ți se pare ceva foarte tare, iar tu vrei să fii unul dintre cei mai populari din clasele de-a 9-a. În primă fază apare tendința de a chiuli de la ore. Apoi ai face orice ca să capeți atenție de la cei mai mari. Majoritatea tind să o ia pe căi greșite, iar aceste căi sunt multe : fumat, certuri, violența între colegi, droguri, lispa de RESPECT față de profesori.
Când ești în liceu vrei neapărat să te știe cât mai multă lume. E mișto să te salute toată lumea pe hol. Să te invidieze toate fetele, toți băieții. Să te încadrezi într-un stereotip. Să fii tipa dură, tipul băiat-rău, tipa sportivă, cea mai frumoasă tipă din liceu și etc.
Cred că scopul liceului nu e nici să fii popular, nici să fii tocilarul clasei. Scopul e să vii acolo, să prinzi cât poți din fiecare materie, dar să nu uiți nici să fii copil și să te distrezi. Mergi la baluri, mergi la chefurile clasei, zile de naștere, majorate, meditații, excursii cu clasa, orice. Învață și cu mintea, și cu sufletul.
TU cât crezi că te ține popularitatea? Nu trece oricum de barierele liceului. O să începi facultatea și n-o să te mai țină nimeni în puf, și din nou trebuie să te chinui să fii popular. Și în tot timpul ăsta în care fiindcă ești foarte nesigur pe tine și simți tu nevoia să fii popular pierzi niște informații prețioase. Cum ar fi să nu știi unde e Iași pe hartă, dar să ai 100.000 de followers pe Instagram? E cam același lucru. Prost, dar popular, nu?
Din punctul meu de vedere, popularitatea este doar o prefecătorie și nu numai. Popularitatea cuiva există dacă toţi râd la glumele pe care acesta le face, chiar dacă gluma nu e tocmai amuzantă. Aceasta există acolo unde există și "supuși", unde toată lumea face pe plac cuiva. Și există mai multe tipuri de populari. Haideți să vă enumăr câteva:

1. Cel care are sute de like-uri pe facebook/instagram
Pune non-stop poze și status-uri gen : "feeling loved" sau "watching nu știu ce film la nu știu care cinema" ,dar care de fapt este singur și nu are viaţă înafara reţelelor de socializare.

2. Cel care pare că are bani
Vine în fiecare zi îmbrăcat altfel, are telefon de ultimă generaţie, se laudă că a fost pe nu știu unde, dar care e sărac în realitate. Omul cu adevărat bogat nu se laudă. Cred că părinţii acestei tipologii sunt datori vânduţi.

3 . Cel bun cu toată lumea
Dar care în realitate urăște pe oricine. Din dorinţa de a fi popular, această persoană este drăguţă cu oricine, dar bârfește pe toată lumea. Dacă uneori este prea bună, iar altădată prea rea, se preface. Nu poţi să fii ambele. Tipologia asta vă va face pe plac zicând ce vreţi voi să auziţi.

4. Cel care face pe prostul ca să fie amuzant
Da, există și această variantă. Tipul clovn se caracterizează prin ieșirea în evidenţă. Acesta va dansa în clasă, va face pe prostul, va râde aiurea, se va băga în seamă. Fiind niște bufoni, acești adolescenți se pot pune în gură cu profesorii. Vor zice mereu glume și vor cânta mereu, vor face lucruri care îl fac să pară distractiv.

5. Răutăciosul care bârfește pe oricine
Acesta va comenta până și despre proprii săi prieteni, dar va fi prietenos și atractiv într-un fel ciudat, părând de treabă și drăguţ, amuzant.

6. Cel care dacă se ia de cineva mai "izolat" devine bursc popular
Răutatea este cuvântul-cheie. Nu cred că este nevoie să intru în detalii, cred că fiecare dintre noi știe pe cineva care este astfel, care se crede mai superior altora atunci când se ia de cineva fără apărare.

7. Prefăcutul care vrea mereu să iasă în evidenţă

Acesta îndeplinește toate funcţiile de mai sus (mai puţin prima,
aceea nu este obligatorie). Acesta este cât de cât deșteapt. Din cauză că nu a fost acceptat pentru cum este, din dorinţa foarte puternică de a fi cineva în școală, acesta acum se preface . Este un tip pervers, aveţi grijă.

Popularitatea nu te definește și nici nu te ajută cu nimic înafară de validare socială. Când creștem ne dăm seama că singura validare de care avem nevoie e a noastră. Nu a celor din jur.

autor : Mariana Gorea