Interviu exclusiv cu tânărul talent Capmare Vlad: Pasiune, Determinare și Ambiție

Copilaria - atunci si acum

Copilăria înseamnă cei mai frumoși ani. Vârsta la care descoperi lumea, la care joaca e principala ocupație și la care cuvântul "griji" îți e străin.
Am atâtea amintiri frumoase cu gașca de pe stradă, sunt lucruri pe care mi le amintesc acum și parcă au fost ieri. Amintirile sunt așa de vii, încât anii parcă nu au trecut peste ele.
Între copilăria generaţiei mele, cea înaintea apariției telefoanelor inteligente și cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie.
Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi cu esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri.
Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jocuri simple, în care ne puteam lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici la cataramă cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeana. Și sincer, nu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre amici virtuali, focuri pe calculator şi desene animate cu monştri?
Am crescut într-o lume în care pierdeam ore în şir în spatele blocului, jucând "Raţele şi vânătorii", "Ascunsea" , "Flori, fete sau băieţi..." şi câte şi mai câte jocuri, care ne trimiteau seara la culcare fără să ne mai dorim să mai mâncăm.
Copilăria noastră a fost frumoasă pentru că a fost simplă. Noi în timpul liber băteam mingea pe teren, ne alergam unul pe altul pe drumuri, ne adunam să citim bancuri sau să ne povestim povești de groază (asta se întâmpla după ce se întuneca), iar replica de bază era când îi spuneai mamei "mai stau 5 minute afară".
Alergam de ne dureau picioarele, ba după minge la fotbal, ba de minge la „Rațele și Vânătorii”, ba încercând să atingem baza la „Frunză” sau să dăm leapșa mai departe unuia care alerga mai încet. La noi pedeapsa cea mai mare era sa nu fim lăsați afară, cea mai cruntă. În schimb, la cei de acum se lasă cu interzis la internet vreo săptămână, când părinții realizează că odrasla și-a băgat nasul în laptopul ce nu-i aparține și e nevoie de reparații. Nici la copiii mai mari lucrurile nu stau mai bine . Noi pe la 11-12 ani, tot pe afară ne făceam veacul, mestecând la gume turbo și inventând jocuri în care să ne pupăm fără a fi acuzați că ne place de X sau de Y, iar seara adormeam cu „pupicii” în cap. Cei de azi, au dat guma turbo pe cafele care să îi țină treji cât să termine maratonul de WOT.
Însă ceea ce cu toţii observăm este faptul că destul de mulţi copii ai zilelor noastre îşi trăiesc copilăria în spaţii închise, limitate, aproape tot timpul în faţa calculatorului. Chiar şi cei mai mici au adresă de messenger şi corespondează instant cu amici din toată ţara sau chiar din lumea întreagă.
Copilăria trăită în ziua de azi, deşi este trăită într-o lume a progresului tehnic îi face pe copii mai introvertiţi, legaţi artificial de lumi paralele cu cea reală, de tot felul de reţele de socializare. Le este mult mai uşor acum să-şi facă prieteni virtuali, în schimbul prieteniilor adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagă în copilărie, la vremea jocului, pot rămâne pe toată viaţa.

"Atunci când devii adolescent, pășești peste un pod. Poate că ești deja pe el. Pe celălalt mal este maturitatea. Copilăria este în spatele tău. Podul este făcut din lemn. Pe măsură ce pășești peste el, podul arde în spatele tău."
Gail Carson Levine

autor : Mariana Gorea