- Solicitați un link
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Ai avut vreodată momente când ți-a fost teamă că nu vei reuși, încât nici măcar nu ai mai încercat? Sau poate te-ai auto-sabotat încercând să treci la acțiune, dar subminând propriile eforturi, fapt care într-adevăr a determinat eșecul în realitate?
Cred că mulți am trecut cel puțin o dată în viață printr-o astfel de situație, deloc constructivă.
TE ÎMPIEDICĂ sentimentul că nu eşti bun de nimic să faci lucruri noi? Îţi slăbesc încrederea de sine anumite comentarii bine intenţionate ale celor ce te respectă? Te simţi atât de descurajat de ultimele tale nereuşite, încât nu mai ai curajul să încerci din nou? Dacă da, cum îţi poţi accepta şi depăşi eşecurile, reale ori imaginare?
Te aştepţi la ce-i mai rău şi de aceea te reţii să încerci, gândindu-te că şansele tale de izbândă sunt infime.
Dacă experimentezi și tu frica de eșec este posibil să te regăsești în cele de mai jos:
- Evitarea să te implici în situații noi sau complexe;
- Te auto-sabotezi prin a amâna ceea ce trebuie să faci;
- Ești perfectionist - vrei să încerci doar acele lucruri despre care știi că le poți face corect și cu succes până la final.
Iată câţiva paşi pe care ar fi bine să-i reţii în situaţia în care te simţi copleşit de teama de nereuşită:
1 . Acţionează. Asta înseamnă să nu te laşi copleşit de o situaţie tensionată. Cu cât rămâi cuprins în spaimă, cu atât nu vei fi capabil să îţi revii. Şi atunci nu conteaza ce faci, atâta timp cât faci ceva pentru a scăpa de sentimentul de teamă.
2. Persistă. Organizează-ţi timpul, fă un plan şi urmează-l chiar dacă uneori simţi că nu vei obţine rezultatul dorit. Concentrează-te pe etapele pe care le ai de traversat până la competiţie.
3 . Fă-ţi un plan de rezervă. O modalitate de a reduce teama de nereuşită poate fi crearea unui plan de rezervă.
4. Fii mai puţin exigent cu tine. Acordă-ţi şi momente de relaxare în care să nu faci nimic altceva decât să dai frâu liber imaginaţiei şi minţii tale. Doar aşa te vei putea concentra mai bine.
5. Vorbeşte cu cineva apropiat despre temerile tale. Multă lume a trecut prin asemenea stări cel puţin o dată. Numai aşa vei afla strategii prin care şi alţii au reuşit să treacă şi să accepte nereuşita în viaţa lor.
Amintește-ți că orice ai încerca nou va exista mereu șansa ca tu să eșuezi, dar dacă interpretezi ca un eșec poate fi o oportunitate de învățare, pentru a nu mai repeta aceleași greșeli pe viitor, este mult mai constructiv.
Învață să gândești pozitiv, prin a privi lucrurile inconfortabile sau negative dintr-o perspectivă care să te ajute. În loc să intri în rolul de victimă alege să te gândești la ce poți învăța din ceva ce nu ți-a ieșit.
"Eşecul rareori te opreşte. Ceea ce te opreşte este teama de eşec."
Jack Lemmon
- Solicitați un link
- Alte aplicații