- Solicitați un link
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Trăim într-o lume tot mai cinică, în care unii dintre noi, tinerii din generația asta nu prea avem chef să ne-ndrăgostim sau să ne prindem capul în relații pe termen lung. Oamenii se plictisesc repede, așa că de cele mai multe ori, când auzi de „relații la distanță", alea în care partenerii trăiesc despărțiți de sute sau mii de kilometri, te pufnește râsul, la modul: „Pe bune, chiar funcționează chestia asta?".
La prima vedere, chiar pare complicat să compensezi prin convorbiri pe Skype sau mesaje pe Facebook, Instagram sau WhatsApp toate lucrurile alea dintr-o relație normală: să dai ochii zilnic cu partenerul, îmbrățișările, mersul la cumpărături ori hârjonelile de zi cu zi. Cu toate astea, unele cupluri se descurcă și au relații la distanță care rezistă ani de zile.
Ca să-nțeleg cum le iese unora, am stat de vorbă cu cinci persoane care sunt sau au fost în astfel de relații: Alex, Andreea, Denis, Ana și Ema.
Toți cinci mi-au spus la unison că cel mai important lucru într-o relație specială, în care nu-ți vezi partenerul dimineața, în carne și oase, e încrederea. Dacă n-ai încredere în celălalt, o relație de genul ăsta moare repede, poate chiar în câteva săptămâni.
Alex spune că : „Încrederea e o condiție esențială, altfel n-am vorbi despre o relație de cuplu în adevăratul sens. Controlul partenerului n-are ce căuta într-o relație, indiferent de condiții. În plus, dacă apare tentația de a înșela, atunci mai bine ar fi s-o lași baltă. Din momentul ăla, lucrurile n-o să mai funcționeze."
Când vorbește despre încredere, Denis, spune că fetele sunt, în general, mai geloase decât băieții într-o astfel de relație : „Fetele sunt mai geloase, însă depinde de la caz la caz. Nu toate ți-ar pune GPS sub piele sau o cameră pe retină. În schimb, pentru un băiat, gelozia e cel mai stupid lucru. E evident că n-ai cum să-i controlezi tipei fiecare mișcare, așa că trebuie să ai încredere în ea. Dacă n-ai, e cazul să renunți. Cât despre înșelat, tentația poate să existe mereu, chiar și cu partenerul de mână sau în același pat. Nu distanța are efect în cazul ăsta."
Odată cu distanța, micile lucruri de zi cu zi (ca un episod din TVD vizionat pe canapea, cu o pungă de chipsuri în brațe), alea care fac relația să curgă, dispar. Ema spune că cel mai important lucru e să-i auzi vocea partenerului : „La sfârșitul zilei, primul lucru pe care-l voiam era să-i aud vocea. Odată ce trece timpul, ai momente când te-ndoiești c-o să mai simți aceeași emoție. Mai ales că noi vorbeam foarte mult, aveam fiecare cartele cu două mii de minute, pe care le consumam într-o lună. Trăncăneam atât de mult, că ajungeam să ne certăm până închideam. N-aveam chef să facem activități împreună, de la distanță, ci ne doream doar să stăm la povești cât mai mult."
Între toate dezavantajele, există și părți bune într-o relație la distanță. Ema, de exemplu, spune că nu mai ai probleme cu plictiseala, care apare, mai devreme sau mai târziu, în orice cuplu. Plus că, dacă tot te cerți, măcar o faci pe lucruri serioase : „Chiar dacă există certuri, ba chiar o grămadă, măcar nu te mai cerți pe lucrurile alea mici. În plus, dorul chiar e dor. Bucuria revederii te face să ai iar fluturași în stomac"
Mulţi oameni cred că relaţiile la distanţă nu vor funcţiona niciodată. Nu spune nimeni că va fi uşor, distanţa face ca multe lucruri să fie inaccesibile. Lucrurile s-ar putea complica, iar tu te-ai simţi tristă şi singură. Cu toate acestea, distanţa face ca cele mai simple lucruri să fie cele mai frumoase, cum ar fi o simplă strângere de mâini, o masă împreună, o plimbare, mirosul părului, toate acestea pot însemna brusc atât de mult.
Relaţia la distanţă poate fi dificilă, dar are şi părţile ei bune. Pentru a-ţi păstra dragostea vie şi puternică, iată câteva sfaturi utile:
- Oferiţi-vă reciproc un obiect personal: Fie că e vorba de un pandantiv mic, un breloc sau un tricou, fiecare dintre voi va da un alt sens acestui lucru mic. Cu toţii încercăm să stocăm amintiri în lucruri fizice, acesta e motivul pentru care ceva atât de simplu poate însemna atât de mult.
- Apelaţi-vă video ori de câte ori e pisibil : Privirea în ochii celuilalt şi auzirea vocii celuilalt pot face ca totul să fie bine din nou.
- Daţi-vă unul altuia porecle : Pentru că este drăguţ să vă alinţati dându-vă nume de animale, spre exemplu.
- Evită comunicarea excesivă : Nu e deloc o decizie înţeleaptă să fii prea posesiv şi lipicios. Nu trebuie să comunicaţi 12 ore pe zi pentru ca relaţia să funcţioneze. În curând vă veţi plictisi de iubire. Aminteşte-ţi, mai puţin înseamnă mai mult! Nu trebuie să vorbiţi mereu, vă veţi epuiza inutil. Trebuie să conteze mai mult tachinarea la momentele potrivite şi abordarea subiectelor perfecte.
- Priveşte relaţia ca pe o oportunitate : Priveşte relaţia ca pe o călătorie din care aveţi de învăţat amândoi, ca pe un test al iubirii pe care v-o purtaţi. În loc să te gândeşti să această relaţie la distanţă te îndepărtează, ar trebui să crezi că această experienţă vă va lega şi mai tare şi veţi fi mai puternici.
- Stabiliţi câteva reguli de bază pentru a vă gestiona aşteptările : Amândurora trebuie să vă fie clar în ceea ce priveşte aşteptările voastre în timpul acestei relaţii. Stabiliţi nişte reguli de bază pentru ca niciunul dintre voi să nu facă lucruri care să-l ia pe celălalt prin surprindere. Este mai bine să fiţi deschişi unul cu celalălat în legătură cu orice.
- Încercaţi să comunicaţi regulat şi creativ : Spuneţi-vă reciproc bună dimineaşa şi noapte bună în fiecare zi, aceasta este o necesitate. Mai întâi, încearcă să aduci la cunoştinţă partenerului viaţa şi evenimentele pe care le trăieşti, trimite-i din când în când imagini şi clipuri, prin acestea vei face cealaltă persoană să se simtă iubită şi să se simtă bine.
- Faceţi lucruri împreună : Jucaţi un joc online împreună, vizionaţi simultan un documentar, cântaţi unul cu celalalt pe Skype. Trebuie să fii creativ şi spontan în legătură cu asta!
- Fiţi sinceri unul cu celălalt : Vorbeşte despre sentimentele tale de frică, gelozie, apatie, orice. Dacă încerci să ascunzi ceva de partenerul tău, aceste lucruri vor ajunge mai devreme sau mai târziu să te copleşească. Nu încerca să te ocupi singur de toate. Fiţi deschişi şi cinstiţi unul cu celălalt. Lasă-ţi partenerul să te ajute şi să îţi ofere sprijinul de care ai nevoie.

"Împreună pentru totdeauna, niciodată despărțiți. Câteodată de distanță, dar niciodată de inimă."
autor: Mariana Gorea
- Solicitați un link
- Alte aplicații