Tendinta adolescentilor de a se izola si de a avea secrete

În mod obișnuit, vârsta adolescenței este cea la care tânărul pune accent pe relațiile cu ceilalți,
integrându-se în grupul de prieteni și distanțându-se într-o mare măsură de familie.

Prietenii devin foarte importanți pentru adolescent, iar prin integrarea într-un grup, acesta își cristalizează individualitatea și își găsește un reper.

De ce apare izolarea socială la adolescent, de ce acesta se retrage în sine și se retrage din lume?

De multe ori, izolarea nu este o alegere a adolescentului, ci un efect al respingerii sale de către
ceilalți: când acesta este cumva diferit de ceilalți, el va fi batjocorit și respins, exclus din grup. Iar această respingere duce la accentuarea problemei sale și la decizia de a se autoizola de toți ceilalți, pentru a se apăra. Acesta simțindu-se exclus va ajunge la concluzia ca îi este mai ușor să se izoleze de cei din jur, în loc să se mai confrunte cu ei.

Când apare izolarea la adolescenți?

Această izolare față de cei din jurul său apare când adolescentul este diferit de ceilalți: ca aspect fizic
– cei cu defecte sunt mai retrași și neîncrezători, atrăgând prin neîncrederea lor criticile și comentariile colegilor, aceștia considerându-i niște "ciudați". Cei cu abilități excepționale și cu rezultate școlare excelente sunt de asemenea excluși și batjocoriți fiind catalogați ca niște "tocilari"
, la fel cei cu probleme de învățare și rezultate extrem de proaste, însă aceștia fiind numiți
"proști" sau că nu sunt capabili. Cei excesiv de timizi, ale căror abilități sociale lasă de cerut, vor fi luați peste picior și respinși. În general, cei care sunt în mod vizibil
diferiți – arată altfel, se poartă altfel, au alte interese, au aptitudini excepționale sau reduse – sunt excluși din grupuri de către cei din jur. Adevărul este că adolescenții pun în practică accent pe conformism – a fi conform așteptărilor grupului, a fi ca ceilalți.

Ce efecte va avea izolarea adolescentului?

După cum am spus, odată ce este exclus și respins de către ceilalți, acesta va accentua izolarea sa, se
va retrage în mod voit de la interacțiunile cu ceilalți. Adolescentul se poate retrage în propria sa lume, o lume a reveriei, o lume a închipuirii, stând în camera sa, citind, uitându-se la filme, ascultând muzica, jucându-se jocuri în care este un personaj eroic și stând pe rețele de socializare, în care poate vorbi mai simplu cu alții. El devine absent și pasiv în viața de zi cu zi, ceea ce duce la problemele școlare – lipsa de încredere în sine și de interes dăunează rezultatelor sale. Relațiile virtuale îi pot oferi un substitut pentru cele autentice – însă acestea nu pot să îndeplinească nevoia sa de
contact uman și nici nu îi pot ajuta abilitățile sociale și de comunicare.Alteori, când adolescentul se simte respins și se izolează, el acumulează furie, furie combinată cu lipsa de încredere în sine și cu durerea de a se simți nedorit de ceilalți. Toate aceste emoții pot declanșa o reacție de autoapărare sub forma atacurilor . Adolescentul încearcă să se ascundă, să își ascundă teama, durerea, neîncrederea prin comportamente arogante, critice, indiferente sau chiar agresive. El încearcă să pară indiferent față de cei din jur, imun la orice și încearcă să arate că se consideră superior celorlalți (deși în realitate de cele mai multe ori el se simte inferior). Poate avea relații conflictuale cu colegii, dar și cu profesorii – pentru a-și masca lipsa de încredere în sine și teamă, el o va face pe durul și pe
indiferentul, criticându-i și jignindu-i pe ceilalți. Când se instalează starea de izolare, acesta
poate ajunge foarte ușor depresiv. Se închide în camera sa, nu dorește să facă mai nimic, nu vrea să
iasă, nu încearcă să își facă prieteni. În cazuri grave, adolescentul manifestă tendința de a-și face rău, ca o metodă de autopedepsire, dar și de uitare a suferinței.

Acestuia îl lipsește de reperul important pe care îl constituie un grup: acela de sprijin și confort
emoțional, de afecțiunea oferită de prietenii. El se simte exclus, nedorit, respins și trage concluzia că
este ceva în neregulă cu el. Și va reacționa de obicei în următoarele feluri: retragerea într-o lume a reveriei și în lumea virtuală; reacția defensivă – mascarea vulnerabilității sale prin atac sau indiferență; depresia.

Ce pot face părinții când observă izolarea la adolescent?

Ei pot încerca să îi vorbească – însă uneori, nu ajung nicăieri, căci un adolescent se deschide cu greu și crede că părinții nu l-ar înțelege. Însă aceștia trebuie să îi arate clar că sunt întotdeauna dispuși să îi vorbească și mai ales să îl asculte. Foarte important: nu îi dați de înțeles că într-adevăr ar fi ceva în neregulă cu el!
Cel mai important lucru este ca adolescentul să capete puțină încredere în el însuși. Și dacă nu
ajungeți nicăieri cu el și vedeți că a devenit complet izolat, sprijinul și ajutorul unui consilier este cea mai bună soluție . Acesta va ști cum să îi vorbească, cum să îl facă să vorbească, să îl ghideze și, foarte important, va ști cum să îi îmbunătățească aptitudinile sociale.

"O atitudine centrată prea mult asupra sinelui, vezi tu, aduce izolare. Rezultat: singurătate, frică, mânie.
Atitudinea extremă de centrare asupra sinelui este o sursă de suferință." -Dalai Lama

autor : Mariana Gorea